#SuavHomeYoga – yoga în vremea coronavirusului – Mădălina Duport
Invitata săptămânii la #SuavHomeYoga, jurnalul nostru de yoga în pandemie, este Mădălina Duport, life&beauty coach, o practicantă a cărei călătorie cu yoga a început în pandemie.
Povestea mea cu yoga este o poveste frumoasă de dragoste. Sunt atât de recunoscătoare că a apărut în viața mea, atunci când aveam mai multă nevoie de a fi mai bine cu mine și în corpul meu. Nu știam ce caut, dar căutam ceva!
Am învățat să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt, să am timp zilnic pentru mine, pentru corp, minte și suflet.
A trecut un an şi jumătate de la primul lockdown. Poți să ne povestești pe scurt cum s-a schimbat practica ta yoga în această perioadă faţă de cea dinainte ?
Pentru mine, yoga a apărut când aveam mai multă nevoie de conectare cu mine, de grijă cu mine. Așa cum aveam nevoie de mișcare. În plină pandemie, am început să fac 1:1 cu un instructor. Aveam niște provocări fizice, de sănătate, căutasem toate remediile peste tot și așa m-am aplecat și pe yoga.
Așa am început. Am practicat timp de 3 zile într-un Retreat și apoi la sală, de 2 ori cu instructorul. Și apoi zilnic acasă, intuitiv, ce simțeam să fac.
Cum ți se pare yoga acasă față de yoga în studio, în grup ?
Eu adooor și acasă. Pentru că este foarte intim. Este întâlnirea mea cu mine, este despre ce simt eu intuitiv, ce nevoi are corpul. Ce nevoi am eu.
Pentru mine yoga nu este doar mișcare, este un întreg, ca și omul. Este corp, suflet. Minte.
Când fac în grup este doar fitness, așa percep eu. Dar pentru mine yoga nu este fitness, este un stil de viață, de conectare, de meditație, de mindfulness, a trăi acum și aici.
Cum zice Maestra mea : “Acolo unde ne punem intenția, acolo merge și energia’ !
Dar yoga într-un retreat ?
Adoor yoga în Retreat-uri, în mijlocul naturii, în picioarele goale.
Conectare cu mine, cu pământul și cu cerul. Că doar asta suntem și asta ne ajută să rămânem conectați cu forța supremă!
Se vorbește mult despre burnout-ul de pandemie și cum yoga e una dintre metodele care poate fi de ajutor în asemenea situații. Pe tine te-a ajutat yoga ? Ce altceva te ajută să îți păstrezi zenul în perioada asta ?
Clar că yoga este o metodă anti-stres extraordinară.
Yoga este despre a te asculta pe tine, de a înlătura “zgomotul” din capul tău și “zgomotul” produs de ceilalți. Stresul, în mare parte, este dat de gânduri și situații care nu există niciodată sau care sunt amplificate de noi, mai mult decât există ele în realitate.
Și yoga asta este, iubire de sine, de ceilalți, conectarea la forța universului, a creației.
Este recunoștință, compasiune și este despre a găsi o soluție în noi, să mai trecem și peste asta.
Ar fi ceva relevant de spus și care nu se regăsește în întrebări ?
Fiecare femeie este responsabilă să aibă grijă de ea, să aibă un ritual, să învețe să aibă grijă de ea.
Și prin yoga poate avea mai multă grijă de ea, de corpul ei, să învețe să-l asculte mai mult.
Știm că majoritatea bolilor apar în ”cap” și apoi ”coboară” în corp, yoga ne ajută să eliminăm blocajele, care produc bolile.
Yoga ne ajută să ne iubim și să ne acceptăm așa cum suntem, dar și să lucrăm cu noi și cu potențialul nostru!
Yoga ne ajută să producem lichid sinovial, asta ne aduce tinerețe, mobilitate, ne scapă de inflamatii.
Oricare ar fi motivul pentru care practicăm yoga, avem multee beneficii.
Namaste!