#SuavHomeYoga – yoga în vremea coronavirusului – Ana Sipciu
Reluăm seria #SuavHomeYoga la un an de la începutul pandemiei de COVID în România, care a schimbat, printre altele, şi modul în care practicăm yoga.
Ana Sipciu este fondatoarea librăriei pentru copii Asteroidul B 612 şi este convinsă că “The world is full of magic things, patiently waiting for our senses to grow sharper”.
Ai început practica yoga în pandemie. Cum de ai ales acel moment ?
A fost o întâmplare, sincer. Am mai încercat yoga de-a lungul anilor cu diverse programe pe youtube, inclusiv celebrul Yoga with Adriene, și niciodată nu a reușit să ajungă la mine – sau eu la ea, cine știe, poate nu era momentul potrivit. Ffwd până la începutul lui 2020, după ce am deschis librăria în Cotroceni, când ne-am împrietenit cu Activero, un studio de yoga și pilates din vecini, niște oameni minunați. Când a început lockdown-ul, Adelina, instructor de yoga acolo, a început să țină ore pe Zoom și sincer primul meu gând a fost mai degrabă unul de solidaritate, am vrut să mă înscriu mai mult ca să o susțin pe ea în activitate. Nu mă așteptam să mă prindă, dar s-a întâmplat.
În ce fel te ajută yoga ? Fizic, psihic, emoțional… ?
În primul rând psihic / emoțional. Yoga mă ajută să mă calmez, pentru că eu sunt o persoană foarte ”agitată” intern, deși știu că nu par :). Yoga de dimineață mă ajută să-mi fac ordine în creier și să încep ziua cu o energie mai echilibrată, iar în zilele când nu am timp de măcar 2x salutul soarelui (se mai întâmplă, din păcate) mă simt de parcă nu m-am spălat pe dinți. Și fizic mă ajută enorm – nu mă doare spatele deloc, chiar dacă petrec mult timp așezată la birou, am devenit din ce în ce mai flexibilă și mai puternică. Mă ajută și să gândesc mai bine, sunt convinsă că există o legătură între flexibilitatea fizică și cea mentală.
Este ceea ce te-ai așteptat ?
Nu-mi amintesc ce așteptări aveam, dacă aveam. Dar în mod sigur nu mă așteptam să-mi devină aproape indispensabilă.
Cum practici yoga?
Pe zoom în clase de grup sau singură acasă, după cum mă taie capul. Am învățat de la Adelina că, atâta vreme cât ai baza formată, yoga poate fi destul de intuitivă. Pentru rutina de dimineață nu simt că am nevoie neapărat de un instructor. Evident, prefer orele ghidate în care gândește altcineva flow-urile și nu-mi bat eu capul cu asta, dar îmi plac foarte mult și practicile mele de una singură, mi se par două experiențe complet diferite.
Dacă ai testat mai multe variante, care e preferata ta ? De ce ?
Clasa Adelinei de pe Zoom. Am mai testat și alți instructori sau yoga în parc, dar prefer zoom-ul în primul rând pentru că e cel mai eficient dpdv timp. Iar vocea Adelinei a devenit sinonimă în capul meu cu relaxarea, o aud sincer și când practic singură. Are ea niște expresii – preferata mea este ”aducem și un zâmbet” în posturile mai dificile – care mi s-au întipărit în minte și creierul meu le scoate la suprafață când e nevoie de ele. Și, în mod interesant, pentru mine e ff important că aceste clase sunt în română, cred că din cauza limbii nu am reușit să mă conectez cu Adriene. Sunt un vorbitor fluent de engleză, citesc și consum conținut audio în principal în engleză, dar cred că ”discursul” de la practica yoga este procesat de altă parte a creierului… una care preferă să absoarbă cuvintele în limba maternă.
Se vorbește mult despre burnout-ul de pandemie și yoga poate fi una dintre metodele care poate fi de ajutor în asemenea situații. Ce altceva te ajuta să îți păstrezi zenul în perioada asta, ba chiar să « spread love and light”, ca să te citez ?
Și pe mine m-a ajuns burnout-ul emoțional de pandemie, n-aș vrea să se creadă că sunt vreun Sadhguru 😄. Pe lângă yoga, pe mine mă ajută pe cât posibil ieșirile în natură (la alergat în parc, în excursii la munte, oriunde se poate și oricât de puțin), faptul că am în casă plante și câine (ființe vii!), întâlnirile cu 2-3 prieteni în condiții de siguranță (deși sincer visez la petreceri înghesuite cu necunoscuți, nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, și, nu în cele din urmă, hobby-urile creative. Am convingerea fermă că fiecare din noi are nevoie de un outlet în care să-și manifeste creativitatea – orice, gătit, origami, cusut, cântat la duș, nu contează. Un spațiu de libertate creativă, ”free of judgements”, e foarte important pentru sănătatea mintală. Eu scriu, desenez, gătesc, m-am apucat recent de lettering, încerc orice mi se pare interesant. Nu excelez în niciuna din ariile astea, la unele chiar dimpotrivă, dar asta n-are importanță, contează procesul. Orice activitate creativă relaxează mintea și hrănește sufletul, chiar dacă rezultatul ajunge direct la coșul de reciclare.