#SuavHomeYoga – yoga în vremea coronavirusului – Ana Dincă
Reluăm seria #SuavHomeYoga la un an de la începutul pandemiei de COVID în România, care a schimbat, printre altele, şi modul în care practicăm yoga.
Ana Dincă este profesor/ instructor de yoga pentru oameni mari şi pentru copii, iar BodyArt este a doua ei dragoste, după yoga.
Trebuie să recunosc că la începutul pandemiei m-am gândit că o mică pauză este binevenită.
Cărțile necitite așteptau cu răbdare pe noptieră să fie descoperite, iar fiul meu îmi solicita prezența.
A trecut o lună pe nesimțite până când ceva a început să îmi lipsescă. Chiar dacă practica mea personală a continuat, lipsa interacțiunii cu cei cărora le predam a început să mă apese.
Colegii mei erau deja online, dar eu, circumspectă în această privință, refuzam să concep că yoga se poate practica și altfel.
Mi-am schimbat curând părerea când, din dorința de a lucra cu profesorul meu Mukesh Kothari, am intrat la o clasă pe Zoom. Înainte de pandemie rar aveam posibilitatea să practic cu el, așa că m-a bucurat orice variantă, fie ea și prin intermediul ecranului. Clasa a fost minunată, am simțit aceeași energie și emoție cu care eram obișnuită. A doua zi mi-am făcut abonament pe Zoom, am dichisit puțin spațiul meu de practică și iată-mă live :)!
Cei cu care am început să lucrez erau deja practicanți de yoga, majoritatea cunoscându-mă de la clase și s-au adaptat rapid la noua variantă. Rar am ales să lucrez cu persoane începătoare pentru a evita o accidentare sau o interpretare greșită a indicațiilor.
Începutul a fost cu stângăcii din partea mea, multă energie consumată pe organizarea grupului, stabilit orele potrivite pentru fiecare, schimbat routerul pentru o conexiune sigură de internet etc.
Gândindu-mă acum la această experiență, realizez că m-a transformat, am reușit să trec peste lipsa de încredere, peste teama de penibil și eșec și am devenit mult mai atentă ca înainte.
Am crescut împreună cu cursanții mei și le mulțumesc pentru asta.
Practica online este categoric diferită de cea de la studio, atât pentru profesor cât și pentru cursanți, și necesită o atenție sporită și multă disciplină.
Pentru mine ca profesor, nemaiavând posibilitatea de a ajusta fizic am compensat cu explicații suplimentare astfel încât cursantul să poată ajunge la aliniamentul potrivit al posturii.
Pe cursanți i-am încurajat să se lase ghidați de respirație și să lucreze în ritmul ei, cu mai multă atenție la modul în care se mișcă, respiră și simt. De altfel, asta este în esență yoga.
Posibilitatea de a se conecta online din propria locuință a încurajat participanții să aleagă mai multe clase decât înainte și să lucreze înconjurați sau chiar împreună cu cei dragi, copii și animale de companie.
S-a creat o legătură mai strânsă, am început să ne cunoaștem mai bine și, cel mai important, fiecare în parte a simțit o îmbunătățire a practicii.
Predau în continuare online pentru cine nu are posibilitatea de a ajunge fizic la clase. Lucrez simultan fizic si online, și voi continua să o fac atâta timp cât sunt persoane care își doresc și au nevoie de asta.