#Suav Yoga | povești despre yoga și orice ne face bine – Gabriela Oprea

Jul 25, 2022

Proiectul Suav(Home)Yoga, care a început ca un jurnal de pandemie, a evoluat subtil. Am început să ne uităm mai mult spre prezent şi viitor decât spre trecut. Am vorbit cu invitaţii noştri şi despre alte practici care ne ajută să fim mai bine, în afară de yoga. Aceasta este povestea Gabrielei Oprea, practicantă de yoga și iubitoare de dans.

 

A schimbat pandemia ceva în modul în care practici yoga ? Ce anume ?

Da, foarte multe lucruri. La începutul pandemiei am continuat câteva luni sesiunile online care m-au ajutat și mi-au făcut foarte bine, însă treptat mi-am dat seama că nu mă mai puteam concentra la fel, lipsa colegilor de la sală se simțea tot mai tare, apoi o scădere a veniturilor din cauza pandemiei m-a cam ”forțat” să renunț la clasele online.

Am continuat să practic singură acasă, făcând yoga de peste 4 ani știu deja multe posturi și le-am adaptat în funcție de nevoile corpului.

Cum arată practica ta acum, când nu mai sunt restricţii ?

Nu mai sunt la fel de constantă, dar încerc pe cât posibil să fac săptămânal, plus alte activități pe care să le practic în aer liber. Îmi doresc cât de curând să revin și la sală.

 Yoga online/ vs/ yoga la studio/ vs. tabără (retreat). Ce preferi ? De ce ?

Cu siguranță yoga la studio și/sau tabără. Practica în sine este aceeași, însă se simte foarte diferit. Atunci când ești la sală te conectezi cu energia grupului, e totul real și mult mai prezent. Simt că sunt mult mai concentrată și atentă la ce se întâmplă în corp, e ceva ce mă liniștește.

Ce găseşti valoros la practica de grup? Dar la practica individuală?

La practica de grup găsesc valoare în faptul că putem împărtăși exeriențele noastre, că putem adresa întrebări și că avem un scop comun, chiar dacă fiecare are motivele lui pentru care alege să practice yoga.

Practica individuală mă ajută să-mi ofer timp. Știu că acel timp rezervat este doar pentru mine și e ca o întâlnire în care am nevoie să fiu prezentă, altfel mă voi grăbi, voi forța sau pur și simplu voi avea mintea în toate părțile.

Care e cea mai importantă experienţă/ întâmplare/ amintire a ta legată de yoga?

Am practicat yoga în cadrul unui atelier de feminitate care a fost compus din 3 sesiuni: yoga (meditație, repirație, posturi feminine), belly dance și dans contemporan. A fost prima dată când am înțeles cât de important este să fii în corp, de a respira fără grabă și de a face fiecare postură dintr-o prezență completă.

Se vorbește mult despre burnout, de pandemie şi nu numai, și despre cum yoga e una dintre metodele care poate fi de ajutor în asemenea situații. Pe tine te-a ajutat yoga ? Ce altceva te ajută să îţi păstrezi zen-ul ?

Ooo, da. Pandemia a venit cu lucruri bune, dar și cu alte aspecte mai puțin plăcute, iar multe consecințe abia acum încep să se vadă.

Pentru mine este foarte importantă mișcarea, să las corpul să se relaxeze, să se scuture de stres și să-mi ofer și momente de liniște. Combin de obicei yoga cu exerciții pentru tonifiere și rezistență, meditație și dans (care îmi place foarteee mult). De exemplu, dansul presupune foarte multă flexibilitate, iar posturile din yoga mă ajută foarte mult, atât fizic, cât și emoțional.

Zen-ul meu e dependent de natură și cât mai multe ieșiri care să-mi aducă valoare, conectare și timp fără prea mult zgomot de fond, online etc.

Ar fi ceva relevant de spus și care nu se regăsește în întrebări ?

Yoga nu este doar o formă de mișcare. E adevărat că de multe ori posturile din yoga sunt practicate în sălile de sport, însă yoga înseamnă: respirație, meditație și asane. Pentru mine momentele pe saltea sunt momente de prezență, conectare la corp și reziliență.

De aceea este și greu uneori să te concentrezi, pentru că există tendința de a face asanele mai repede, ca și cum le bifezi și ești deconectat de la adevăratul scop, cel de reconectare la sine.

 

Mulțumesc, a fost o bucurie să povestesc despre experiența mea cu practica yoga!