#Suav Yoga | povești despre yoga și orice ne face bine – Diana Zamfirescu

de | apr. 11, 2022 | Blog | 1 comentariu

Proiectul Suav(Home)Yoga, care a început ca un jurnal de pandemie, a evoluat subtil în ultima vreme. Am început să ne uităm mai mult spre prezent şi viitor decât spre trecut. Am vorbit cu invitaţii noştri şi despre alte practici care ne ajută să fim mai bine, în afară de yoga. Aceasta este povestea Dianei Zamfirescu, yoga lover, yoga teacher la Mpower Yoga şi Lady Factory Gym, cat mother.

 

În pandemie, multe persoane, în căutarea unor activităţi care să le ajute să îşi regăsească starea de bine, au început să practice yoga şi mindfulness. Iată un lucru bun adus de această perioadă tulbure. Acum pare că ne apropiem de finalul pandemiei, dar asta nu înseamnă că totul este roz. În continuare, echilibrul nostru emoţional şi psihic sunt puse la încercare. De asemenea, pandemia a adus o schimbare mare în modul în care practicăm yoga. Am descoperit că putem practica de acasă, cu profesori şi practicanţi de oriunde din lume. Graniţele au dispărut. Totuşi, bucuria, energia de a practica împreună, în acelaşi spaţiu, la studio sau în retreat, sunt mai greu de creat online. Aşa că pare că, aşa cum vom munci hibrid, vom şi practica hibrid. Eşti de acord cu cele de mai sus, din experienţa ta? Ce ai observat diferit?

Sunt în totalitate de acord. Deși, imediat după ce a început pandemia, PowerYogaRomania, studio-ul la care predam, s-a închis și a trebuit să mă obișnuiesc cu ideea, am descoperit că pot practica cu studio-uri internaționale și am descoperit și instructori de la noi, am mers la clasele lor și am văzut ce fac. A fost o perspectivă nouă și fresh care m-a ajutat să continui și pe care nu știu dacă aș fi avut-o altfel. Legat de practica hibrid, la mine deja se întâmplă de ceva timp, predau online la MpowerYoga și fizic la Lady Factory Gym și mă simt norocoasă să am parte de ambele experiențe.

Cum a fost pentru tine lockdown-ul? Ţi-a fost greu să te adaptezi?

Pentru mine, lockdown-ul a fost ca o pauză mai lungă de care aveam nevoie și nu știam. Totodată, m-a făcut să înțeleg că sunt lucruri pe care în trecut nu le apreciam. Bineînțeles că au existat momente cu anxietate și confuzie, pentru că nu mai trăisem nimic asemănător, dar m-am adaptat destul de ușor. A trebuit să găsesc un loc în casă unde să practic și să predau, m-am lovit de probleme tehnice și, cel mai important, am fost nevoită să creez atmosfera din studio, ceea ce este extrem de greu, mai ales atunci când nu vezi foarte bine ce fac oamenii de partea cealaltă a camerei. Dar experimentând învățam și sunt recunoscătoare pentru că am învățat foarte multe lucruri despre mine în timpul acesta. Practicând și cu alti instructori și alte secvențe, mi-am dat seama ce funcționează la mine și ce ar putea funcționa și la alții, ce aș putea să introduc și ce aș putea să elimin la clasele mele de yoga.

Care a fost cea mai intensă experienţă (întâmplare) legată de yoga în pandemie şi cum ai gestionat-o ?

Hmm… aș spune că cea mai intensă experiență a fost atunci când studio-ul la care am predat s-a închis și nu a mai reluat activitatea. Am fost nevoită să caut alte variante pentru practica mea, să practic mai mult singură și, pentru o perioadă destul de lungă, nu am predat deloc. Eu practic și am învățat  Journey Into Power, o secvență destul de activă și dinamică și care de obicei se practică la cald, așa că mi-a fost destul de greu să mă reorientez. Dar am realizat că îmi doresc să predau și că va trebui să mă adaptez, așa că am început prin a preda la o sală de fitness și a trebuit să adaptez cumva secvența la noul mediu. Mi-a fost mult mai ușor când am început să predau la MpowerYoga pentru că este o experiență mult mai aproape de sufletul meu, însă a fost și acolo un challenge pentru că a trebuit să mă adaptez la mediul online.

Cum te-a influențat pandemia pe tine ca profesor?

În primul rând, a trebuit să mă obișnuiesc să practic singură acasă și mi-a lipsit foarte mult energia de studio. Mi-a lipsit căldura foarte mult, cele 30 de grade din studio.
Tot trainingul și tot ce se întâmplă la PYR a fost în limba engleză și am învățat secvențele și toate expresiile în engleză, însă a trebuit să învăț să le exprim și în limba română. M-a ajutat foarte mult să merg la alți instructori de la noi și să văd cum se exprimă ei și cum li se adresează oamenilor. Am fost nevoită să și practic în timp ce predam, lucru cu care, din nou, nu eram obișnuită pentru că în filosofia Baptiste Yoga instructorii nu practică, încercând să se focuseze pe studenți, să observe corpurile lor și să îndrume în funcție de asta. Însă o clasă nouă trebuie crescută și, pe lângă faptul că am început să practic, a trebuit să îmi îmbogățesc vocabularul pentru a explica cât mai bine aliniamentul. Pot să zic că pandemia m-a împins să ies în afara zonei mele de confort și astăzi pot să spun că sunt recunoscătoare pentru că am reușit să mă dezvolt ca profesor mai mult decât aș fi crezut. Am avut, bineînțeles și momente mai grele, momente în care nu am practicat și în care m-am întrebat cine sunt eu și dacă are rost să continui, dacă oamenilor chiar le pasă de această practică. Dar am înțeles că îmi doresc să predau și să dau mai departe energia și beneficiile aceste practici  și că oamenii care vor să practice, o vor face indiferent de circumstanțe.

Pentru orice profesor este important să fie mai întâi el/  ea bine, ca să poată face bine practicanţilor săi. Ce faci tu ca să fii bine (cum arată practica ta personală) ?

În mare parte, îmi dau voie să simt. Dacă am zile în care energia mea este mai scăzută, încerc să îmi ofer o pauză și să nu mă mai judec atât de mult pentru asta. Meditez aproape zilnic, înainte de somn, pentru că asta funcționează pentru mine, și practic yoga ori de câte ori am ocazia. Practica mea personală nu arată tot timpul la fel, am zile în care simt nevoia să practic cu cineva, așa că încerc să găsesc secvenţe noi, sau am zile în care mă mișc după cum simt.

Ştim că este important să avem grijă de noi şi să practicăm continuu pentru rezultate de durată. Dar oare ai un truc care să te ajute să îţi ridici energia şi starea de bine rapid, dacă ai nevoie ? Ai vrea să ni-l împărtăşeşti ?

După cum spuneam, încerc să nu forțez lucrurile și să îmi permit să simt și să înțeleg de unde vin stările mele, însă, dacă am nevoie să îmi ridic energia rapid, îmi pun piese care îmi plac foarte mult, ies la o plimbare, fac o baie, merg la sală sau practic yoga. Dar cred că cel mai rapid funcționează trucul cu muzica.

 Yoga online/ vs/ yoga la studio/ vs. tabără (retreat). Ce preferi ? De ce ?

Deși sunt o persoană destul de introvertită și nu am o problemă în a sta singură acasă, prefer yoga la studio. Ne luăm energia de la ceilalți, mai mult decât ne place să recunoaștem. Dacă practici yoga, știi că fiecare practică este diferită și uneori este foarte greu să ajungi pe saltea. Cred că este mai ușor să îți iei energia din studio, decât acasă, în zilele în care energia este scăzută și nici muzica nu te ajută. Nu am o problemă în a practica online, doar că acum sunt într-un moment în care, după ce am lucrat de acasă timp de 2 ani, simt nevoia să ies des și mi-ar plăcea să găsesc un studio unde să merg să practic.

Nu mai avem restricţii, deci, teoretic, ne putem întoarce la activitatea dinainte de pandemie. Care sunt planurile tale pentru viitor?

Plănuiesc să continui să predau și, mai ales să continui activitatea cu MpowerYoga, avem retreaturi și multe lucruri frumoase în vedere și nu pot decât să fiu entuziasmată. În general, îmi doresc să capăt cât mai multă experiență pentru a putea oferi clase cât mai autentice.

 

    1 Comentariu

    1. Andrada K

      Foarte frumos spus. Mai ales partea cu acceptarea nevoii de pauza. Felicitări!

      Răspuns

    Lăsați un Răspuns pentru Andrada K Anulează răspunsul

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    #Suav Yoga | povești despre yoga și orice ne face bine – Ana Rusu

    #Suav Yoga | povești despre yoga și orice ne face bine – Ana Rusu

    Proiectul Suav(Home)Yoga, care a început ca un jurnal de pandemie, a evoluat subtil în ultima vreme. Am început să ne uităm mai mult spre prezent şi viitor decât spre trecut. Am vorbit cu invitaţii noştri şi despre alte practici care ne ajută să fim mai bine, în afară...

    #SuavHomeYoga – yoga în vremea coronavirusului – Oana Covaliu

    #SuavHomeYoga – yoga în vremea coronavirusului – Oana Covaliu

    Invitata săptămânii la #SuavHomeYoga, jurnalul nostru de yoga în pandemie, este Oana Covaliu, care ne-a povestit despre abordarea ei unică de a îmbina yoga, ayurveda şi kinetoterapia şi despre cum lockdown-ul i-a adus timp, pe care l-a primit ca pe un dar.   Hai...